Ce sunt terpenele?

Află mai multe despre compușii aromatici care conferă cannabisului mirosul său distinct și fac ca fiecare tulpină să fie unică.

Terpenele sunt compușii organici care oferă mirosul, aroma și gustul unei game variate de organisme vegetale, plante, legume sau fructe. Tot ele sunt responsabile și pentru aroma și gustul cannabisului, iar efectul plantelor de cânepă este influențat de interacțiunea sa cu canabinoizii. 

Terpenele reprezintă motivul pentru care florile miros frumos, motivul pentru care cannabisul are aroma specifică, dar și criteriul prin care pot fi identificate diferite tulpini. Datorită terpenelor animalele știu că nu trebuie să mănânce o plantă otrăvitoare, întrucât mirosul le respinge și reprezintă modalitatea prin care o plantă atrage anumite insecte pentru a încuraja polenizarea. Fiecare plantă se adaptează la mediul înconjurător, în funcție de condiții, climă și plantele din jur. Prezența terpenelor în cannabis este afectată în mod direct atât de zona în care cresc, precum și de intensitatea expunerii la lumină.

În prezent, terpenele sunt din ce în ce mai utilizate, iar acest lucru se întâmplă deoarece membri ai comunităților pasionate de efectele cannabisului medicinal și ai aromaterapiei s-au implicat și au descoperit multiplele beneficii ale acestora, precum și modul în care pot influența eficiența tratamentelor specifice.

Oamenii de știință au identificat și caracterizat structura moleculară a aproximativ 20.000 de terpene, care compun cea mai mare categorie de substanțe chimice vegetale. Chiar dacă se regăsesc în număr mare, doar câteva dintre aceste substanțe uleioase aromatizate apar în cantități suficiente pentru a putea fi remarcate. Unele dintre aceste uleiuri esențiale sunt suficient de înțepătoare pentru a respinge insectele și animalele, iar altele previn formarea ciupercilor. 

În lume există peste 8.000 de terpene cunoscute și peste 30 de mii de substanțe înrudite cu acestea, numite terpenoide. Planta de cânepă este formată din compuși chimici naturali, care sunt responsabili pentru gustul și aroma sa unică. Însă nu toate soiurile de cannabis miros la fel, ci fiecare tip are propria sa aromă, în funcție de cantitatea de terpene pe care o conține.

Întrucât sunt componentele principale ale uleiurilor esențiale, terpenele fost utilizate în scopuri medicinale de sute sau chiar mii de ani și au fost extrase dintr-o gamă variată de plante. De asemenea, aroma lor puternică le-a transformat în alegerea potrivită pentru o mulțime de produse de înfrumusețare și de îngrijire a pielii. Mai mult decât atât, terpenele sunt folosite cu succes și în medicina alternativă sau în cea convențională. Un alt aspect foarte important este că terpenele naturale sunt folosite în aromaterapie, iar cele sintetice sunt utilizate sub formă de aditivi alimentari. Fiind compuși derivați în mod natural, acestea tind să se degradeze repede, ceea ce înseamnă că durata lor de viață este mică. De aceea, modul în care sunt extrase și păstrate este extrem de important. 

Terpenele folosite în medicina clasică sau alternativă sunt extrem de utile pentru a trata anxietatea, cancerul, depresia, dependența de substanțe nocive. Pot fi utilizate ca analgezice sau în caz de inflamații, dar și pentru infecții fungice sau bacteriene. De asemenea, lucrează foarte bine alături de canabinoizi, reușind să potențeze efectele individuale ale fiecăruia.

Tipuri de terpene 

Întrucât există mai multe tipuri de terpene, beneficiile pentru sănătate vor fi și ele diferite, în funcție de tipul folosit. Spre exemplu:

Mircenul este terpena primară identificată în plantele de cannabis, însă poate fi întâlnit și în mango. Acesta este responsabil pentru aroma ușor de recunoscut a cannabisului și are proprietăți relaxante, precum și proprietăți antiinflamatorii.

Limonenul este a doua cea mai abundentă terpenă din planta de cannabis, însă acesta se mai găsește și în diverse citrice. De fapt, este responsabil pentru mirosul având proprietăți antifungice și antibacteriene puternice, iar mirosul său îl transformă într-un aditiv folositor pentru produsele de curățare pentru uz casnic și cosmetic. Din punct de vedere terapeutic, limonenul ajută la reducerea stresului și la îmbunătățirea stării de spirit.

Pinenul se regăsește, după cum indică și numele, cel mai des în pini și este cel care conferă un miros de conifer.  Bronhodilatator puternic, are și efecte antiinflamatorii și antiseptice puternice. Tocmai de aceea a fost folosit de secole în medicamentele naturiste, pe bază de plante.

✅Ori de câte ori ai folosit lavanda pentru efectele sale relaxante, ai utilizat linaloolul, care este extrem de cunoscut privind reducerea stresului, dar și în tratarea anxietății și a depresiei. 

Cariofilena are un parfum picant, lemnos, și se regăsește în piperul negru sau în scorțișoară. Acest tip de terpenă este capabil să trateze cu succes anxietatea, depresia și inflamațiile din organism. 

✅Unele terpene sunt utilizate pentru a crește pofta de mâncare, însă humulenul ajută foarte bine la scăderea acesteia. Regăsit în hamei, cuișoare și busuioc, humulenul mai are și proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene.

Printre altele, terpenele mai tratează și durerileinflamațiile, arsurile și rănile deschiseanxietateadepresiaepilepsiavertijuristări de greațăsindromul de colon iritabilacneeaboli neurologice și neuropsihiatricedependența de diverse droguri, precum și accelerarea vindecării fracturilor osoase. De asemenea, au proprietăți anti-psihotice, utile în special în tratamentul cazurilor de schizofrenie.

Plantele de cannabis conțin aproximativ 200 de terpene cunoscute, fiecare cu propriile efecte. În combinație cu altele, canabinoizii își măresc eficacitatea. Studiile au demonstrat faptul că există avantaje atât psihice, cât și fizice. In afara stimulării stării de spirit și a celei emoționale, utilizarea terpenelor oferă si beneficii pentru sănătate, cum ar fi efectele împotriva dezvoltării tumorilor si cele antiinflamatoare. 

Efectul de anturaj este fenomenul care descrie ideea că diferite substanțe chimice din cannabis lucrează împreună mult mai eficient, pentru a crea efecte mai puternice, în comparație cu utilizarea unui singur element. Acest lucru înseamnă că plantele întregi sunt mai eficiente decât produsele singulare izolate, adică uleiul de CBD full spectrum este mai eficient față de varianta de produs din CBD izolat. 

Cei 400 de compuși chimici naturali regăsiți în cannabis, inclusiv flavonoide, terpenoide si canabinoide, fiecare conținând anumite proprietăți medicale, lucrează împreună pentru a încuraja efectul de anturaj. În momentul în care o persoană folosește uleiurile CBD full spectrum, aceasta va primi combinația de terpene, terpenoide, vitamine esențiale, flavonoide, acizi grași, minerale, canabinoide și mulți alți canabinoizi, ceea ce nu înseamnă decât că efectul benefic al fiecărui element va fi mai putrernic.

Bucură-te de efectul și aroma naturală a terpenelor conținute de produsele HempMed Pharma!